TARIFE.

Cotizaţii:

O contribuție, în valoare de  85 lei/lună/persoană.

Reduceri aplicate acestei contribuții:

  • Month birthday: 50 % (plătești doar jumătate din cotizație, în luna în care ești născut).
  • Abonament Family: 30 lei reducere la al doilea, al treilea membru al familiei (copil, soț/soție, frate sau bunic/bunică).

Reducerile aplicate nu se cumulează.

Cotizația se achită în primele 10 zile ale lunii, pentru luna în curs și nu se fracționează!

CLUBUL OFERĂ:

  • PENTRU NIVELUL ÎNCEPĂTOR: 8-12 antrenamente/ lună, 60 minute/ antrenament ;
  • PENTRU NIVELUL INTERMEDIAR/ AVANSAT: 8-12 antrenamente/ lună , 60 minute/ antrenament .

 

Se poate opta și pentru plata pe antrenament, în valoare de 15 lei/ședintă/persoană. Se achită pe loc sau până la urmatoarea ședinta de antrenament.

Plata se poate face direct în contul As. C.S.TEKKEN DOJO, deschis la BANCA TRANSILVANIA, IBAN RO34BTRLRONCRT0438181801

cu mențiunea: Cotizație membru, luna X, nume , prenume

Precizări suplimentare:

  • Noii veniți beneficiază de două ședințe de antrenament gratuit. Dacă intenția de înscriere survine înainte de 25 ale lunii, se achită cotizația și pentru luna respectivă. Altfel, se plătește doar pentru luna următoare.
  • Este obligatoriu ca, după trei luni de absență neanunțată, să se completeze o nouă cerere de înscriere. Aprobarea unei noi cereri de înscriere se discută de la caz la caz și este condiționată de plata integrală a cotizației pentru perioada de absență.

Cine dorește să aplice pentru examenul de grad kyu, este obligatoriu să cumuleze un minim de 40 de prezențe consecutive la antrenamente, fără întrerupere, și șa achite cotizațiile către club sau federație. Cine absentează mai mult de 3 luni, nejustificat, nu mai poate aplica pentru examenul de grad kyu în anul respectiv.

ALTE CHELTUIELI ÎN DOJO (costuri suplimentare):

  • Este necesar un costum de karate kyokushin specific – karate gi, cu simbolul kanji/ karate kyokushinkai stilizat/brodat pe partea  stângă a hainei, în piept (în prima lună de antrenamente se poate folosi un echipament sportiv); acesta se poate achiziționa prin grija clubului.
  • Pentru copiii care participă la competiții de kumite sunt necesare protecții pentru cap, mâini, picioare (tibii) și piept;
  • Înscrierea în competiții naționale sau internaționale este condiționată de achitarea unor cotizatii pentru participare, fără a fi luate în calcul cheltuielile legate de transport, cazare si masă (dacă nu există sponsorizări);
  • Participarea  la seminarii, stagii & cantonamente de pregătire cu maeștri naționali sau internaționali este condiționată de achitarea unor cotizatii, care acopera toate cheltuielile, care sunt stabilite de federație (Federația de Kyukushinkai Tradițional din Romania). De regulă, acestea sunt modice și seminariile preced examenele de grad, fiind planificate în aceleași perioade de timp cu acestea.
  • Participarea la examen pentru grad este condiționată de achitarea unor cotizatii pentru examinare, care sunt stabilite de federație.
  • Legitimarea sportivilor este obligatorie. Pentru a fi legitimat ( sau pentru a obţine un pasaport sportiv –Kyopass/ Budopass) este necesară achitarea unei cotizații de 90 lei. Costul pașaportului sportiv se achită o singură dată, de regulă, la înscriere, iar în această sumă intră si cotizația din primul an. Începând din al doilea an, cotizația anuală este de 60 de lei, plătibilă până la data de 01 martie.

Nota: la examenul de grad kyu este necesar ca pasaportul sportiv să fie prezentat comisiei de examinare.